Va invitam la o calatorie pentru suflet, ce poate ​deveni revelatoare prin declansarea ​unui proces de vindecare si de constientizare a menirii noastre pe acest pamant. Locurile sfinte ne conecteaza la cele mai puternice emotii spirituale, profund transformatoare.  

Calatoria ne ofera privilegiul de a cunoaste indeaproape un patrimoniu de cultura si de spiritualitate stralucit, aflat atat la Moscova, cat si la Sankt Petersburg, dar si reculegerea profunda in fata moastelor Sfantului Serafim de Sarov, cel mai iubit sfant al ortodoxiei ruse, despre care chiar Maica Domnului a spus: „El este din neamul nostru”. Sfantul a fost foarte iubit si cinstit chiar si de catre Parintele nostru, Arsenie Boca. 

Dincolo de capodoperele artistice pe care le vom vedea in marile muzee, tinta noastra principala o reprezinta radacinile crestine si conexiunea la Imperiul Bizantin.

Convertirea la crestinism a rusilor se petrece in secolele X-XI, cand Vladimir, cneazul de la Kiev, are o profunda experienta spirituala in marea biserica Sfanta Sofia, din Constantinopol: „acolo unde acei crestini il preamaresc pe Dumnezeul lor si nu mai stiam daca ne aflam in cer sau pe pamant. Stim numai ca acolo Dumnezeu salasluieste in mijlocul oamenilor”. Urmeaza botezul cneazului Vladimir si a intregului popor, in apele Niprului, savarsit de catre un mare sobor de preoti veniti de la Constantinopol, in anul 988. Iar apoi, un mileniu de ortodoxie profunda, din care si-a tras seva si ortodoxia romaneasca.

ITINERARIUL PE SCURT

Ziua 1, luni, 29 august - zburam de la Bucuresti la Moscova si vizitam Catedrala Sfintei Matrona, grabnic ajutatoare in rugaciuni;
Ziua 2, marti, 30 august - 
facem turul Moscovei, vizitam Kremlinul, Piata Rosie, apoi impresionantele catedrale Isus Mantuitorul, biserica Vasili Blajenii, Catedrala Fecioarei din Kazan, Conventul New Maiden, Campusul Universitatii, marile bulevarde si piete moscovite, Teatrul Balshoy, etc.;
Ziua 3, miercuri, 1 septembrie - vizitam celebrele Galerii Tretiakov si apoi plecam cu un microbus spre frumosul oras Serghiev Posad, unde se afla lavra unui alt mare Sfant, Serghei de Radonej, protectorul intelectualilor si conacul de vara al Romanovilor; 
Ziua 4, joi, 2 septembrie - calatoria continua pe Inelul de Aur al oraselor spirituale din jurul Moscovei, oprindu-ne ca sa vizitam orasul Vladimir, apoi plecam cu autocarul spre Diveyevo, unde se afla lavra Sfantului Serafim de Sarov;
Ziua 5, vineri, 2 septembrie - o zi intreaga la Manastirile Sfantului Serafim si la izvoarele facatoare de minuni ;
Ziua 6, sambata, 3 septembrie - plecam cu autocarul la Murom si Suzdal, orase medievale de inalta spiritualitate, pe care le vizitam, iar apoi luam trenul de noapte, in cuseta de 2 locuri la clasa I, spre Sankt-Perersburg;
Ziua 7, duminica, 4 septembrie - 
o zi dedicata turului acestei “Venetii a Nordului”, unde vizitam Catedrala Sfantul Isaac, Manastirea Alexander Nevsky, Catedrala Kazanskaia, Catedrala Mantuitorului Insangerat, Mormantul Sfintei Xenia din Cimitirul Smolensk, Catedrala Sfantul Nicolae, Manastirea John Kronstadt, etc; 
Ziua 8, luni, 5 septembrie - Sankt-Petersbourg, vizitam cel mai cunoscut muzeu, Hermitajul iar apoi ne plimbam prin minunatele  gradini de vara ale tarului Petru cel Mare, Peterhof;
Ziua 9, marti, 6 septembrie - intoarcerea in tara sau
EXTENSIE OPTIONALA, facem o excursie de o zi pentru a vizita frumosul oras medieval Novgorod Grande
Ziua 10, miercuri, 7 septembrie - optional, excursie la frumoasa Manastire Valaam, "Athosul" din Nordul Europei, sau program liber in Sankt Petersbourg;
Ziua 11, joi, 8 septembrie - dimineata plecam spre aeroport si ne intoarcem in tara. 


PROGRAMUL EXCURSIEI

Ziua 1, luni zbor de la Bucuresti la Moscova, apoi vizitam Manastirea Sfintei Matrona, unde se afla moastele facatoare de minuni ale Sfintei, cea care reprezinta unul dintre cei 4 stalpi ai ortodoxiei rusesti, alaturi de Sfantul Serafim de Sarov, Sfantul Serghei de Radonej si Sfanta Xenia, pe care ii vom vizita in calatoria noastra.
Sfanta Matrona este protectoarea celesta a Moscovei, proorocita nascuta oarba, care a spus:„ pe oricine va cere ajutorul meu il voi intampina in ceasul mortii”.
Cazare la un hotel de 4*, unde servim cina.(HB)

Ziua 2, marti- suntem in Moscova, orasul emblema al spiritului rusesc, adapostind inegalabile comori de arta si crestinism ortodox. Facem un tur al orasului si vizitam catedrala Bobotezei din Yelokhovo, cu icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului, apoi Catedrala Fecioarei din Kazan, Conventul New Maiden, Campusul Universitatii, marile bulevarde si piete moscovite.        

Dupa-amiaza mergem in Piata Rosie, un loc incarcat de istorie, unde se afla frumoasa biserica Vasili Blajenii si Kremlinul, fortareata ce adaposteste vechea cetate a tarilor, in prezent sediul puterii politice rusesti si apoi ne oprim la cea mai mare catedrala a lumii ortodoxe, Hristos Mantuitorul, imbogatita cu icoanele lui Dionisie Feraponstkii, considerat al doilea Rubliov. 

Optional, seara s-ar putea merge la un spectacol de balet la teatrul Balshoy.
Cazare la un hotel de 4*.(B&B)

Ziua 3, miercuri- inainte sa plecam din Moscova vizitam celebrele Galerii Tretiakov,​ale marelui colectionar rus, ​care expun si uimitoarele icoane pictate de Andrei Rubliov, inclusiv "Troita"- icoana Sfintei Treimi in original. 

Dupa-amiaza, cu autocarul nostru, vom ajunge in orasul Serghiev Posad, unde innoptam langa lavra unui alt mare Sfant, Serghei de Radonej. Aici, vizitam Vaticanul ortodoxiei rusesti, aflata in patrimoniul UNESCO, cea mai mare lavra din lume, adapostind si Academia Teologica a Moscovei, alaturi de cinci moaste intregi, zece biserici cu 30 de altare si conacul de vara al Romanovilor.

Sfantul Serghei de Radonej a fost declarat patron al statului rus in anul 1422. A fost parintele monahismului rusesc, intemeietorul a zeci de manastiri si ​este considerat protectorul intelectualilor, al celor care studiaza, motiv pentru care Academia Teologica Moscovita este situata chiar in incinta acestei mari manastiri​, pe care o patroneaza.  Lavra Sfintei Treimi, manastirea ţarilor Rusiei, cuprinde si o biserică decorata la 1425 de pictorii Daniel cel Negru si de Sfantul Andrei Rubliov, care a pictat icoana Sfintei Treimi, cea mai cunoscuta icoana a ortodoxiei. 
Cazare la un hotel de 3*, unde servim cina.(HB)

Ziua 4, joi- avem privilegiul ca dimineata sa participam la o Sfanta Liturghie la Manastirea Sfintei Treimi, ascultand un incredibil cor bizantin de calugari. Apoi, plecam cu autocarul sa vizitam orasul Vladimir, care a jucat un rol proeminent in formarea statului rus, oprindu-ne la cele doua magnifice catedrale ale orasului, datand din sec. al XII lea. Alt monument este “Poarta Aurita”, un exemplu unic al vechilor reusite ingineresti rusesti.

Ne continuam drumul spre Diveyevo, unde se afla celebra lavra care adaposteste cea mai mare obste de maici din lume (aproximativ 500). A fost intemeiata de catre Sfantul Serafim de Sarov, la porunca Maicii Domnului, fiind considerat al patrulea loc sfant aflat sub protectia directa a Maicii Sfinte. Izvoarele vindecatoare de pe teritoriul Manastirii reprezinta un loc unic in lume, iar baia facuta in apa lor are proprietati terapeutice uneori instantanee.
Innoptam la o pensiune de 3* afata in apropierea Manastirii Sfantului Serafim, unde servim cina.(HB)

Ziua 5, vineri- o zi intreaga la Sfantul Serafim de Sarov, mare cuvios si staret, ascet, iubitor al tacerii, pustnic, rugator, cel care a stat o mie de zile si nopti in rugaciune pe o piatra. In timpul vietii i s-a aratat Maica Domnului de 12 ori. Manastirea din Diveyevo a fost descrisa staretului Serafim de catre insasi Maica Domnului, care a numit-o „ al patrulea lacas aflat sub directa ei protecti​e, de pe pamant ” ( dupa Iviron, Athos si Kiev).  Imparateasa Cerurilor a fagaduit sa fie ea insasi Egumena dintotdeauna a acestei manastiri. Dimineata mergem la Sfanta Liturghie in Manastirea Sfintei Treimi, unde se afla moastele Sfantului, iar seara participam la procesiunea Kanafka - Drumul Maicii Domnului. Ne inchinam la Icoana Maicii Domnului Umilenia, puternic facatoare de minuni si ascultam un cor exceptional de maicute in timpul slujbelor religioase.
Innoptam la o pensiune de 3* afata in apropierea Manastirii Sfantului Serafim, unde servim cina.(HB)

Ziua 6, sambata- plecam cu autocarul spre alte orase aflate pe “Inelul de Aur”, adevarate vetre de spiritualitate si istorie ruseasca, situate ca o  salba in cerc, in jurul capitalei moscovite. Ne oprim in Murom, unde vizitam orasul si cele trei manastiri reprezentative, avand moaste de sfinti protectori ai casatoriei, iar dupa-amiaza ajungem in Suzdal, un alt orasel medieval, unde vom vizita centrul istoric, "Kremlinul" din oras, catedralele si manastirile, cat si frescele aflate in Biserica din Kideksha.

                                                   


Plecam cu trenul de noapte spre Sankt-Petersbourg, dormind intr-o cuseta cu 2/4 locuri, la clasa I.(HB)

Ziua 7, duminica - Sankt-Petersbourg este cel mai nordic oras european, care a fost pentru mai bine de trei secole centrul politic si cultural al Rusiei, care in zilele noastre este denumit frecvent “Capitala Nordului”. Sankt - Petersburg, orasul de pe Neva, fondat in 1703 de catre tarul Petru cel Mare, capitala imperiului Rus timp de peste 200 de ani, constituie a doua mare destinatie turistica din Rusia, dupa Moscova, gratie monumentelor istorice si de arta deosebite pe care le concentreaza. Imaginea maiestoasa a orasului este datorata detaliilor variate arhitecturale: bulevarde lungi si drepte, spatii vaste, gradini si parcuri, garduri decorative din fier forjat, monumente si sculpturi decorative. Raul Neva, cu multele lui canale, paduri si cheiuri din granit, da orasului o nota aparte, de neconfundat. Numeroasele canale au facut ca orasului sa i se dea supranumele si de “Venetia Nordului”. Centrul istoric al Sankt-Petersburgului, numit uneori si muzeul in aer liber al neoclasicismului, a fost primul loc din patrimoniul rusesc inscris pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul mondial.

Prima vizita o facem la capela din Cimitirul Smolensk, unde se tine slujba de pomenire a Sfintei Xenia, cunoscuta si ca “nebuna pentru Hristos”, puternic facatoare de minuni, o Sfanta ce reprezinta unul dintre cei 8 stalpi ai ortodoxiei rusesti.

Dupa turul orasului, vizitam Manastirea Sfantului Ioan de Kronstadt, Catedrala Kazanskaia Sobor, avand celebra icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si Lavra Sfantului Alexandru Nevski, a doua ca dimensiune, care era menita la inceput sa fie loc de odihna a ramasitelor lui Alexandr Nevsky. Intre zidurile sale se afla doua catedrale si cateva biserici mai mici, in diferite stiluri, cu icoane si picturi remarcabile, printre care se afla si icoana Maicii Domnului, grabnic ascultatoare, dar si cimitirul Tihvin, unde sunt inmormantati multi rusi faimosi. 

Cel mai mare monument religios este Catedrala Sfantul Issac (1818-1858), care are una dintre cele mai mari cupole din lume, construita timp de 40 de ani sub conducerea arhitectului Auguste de Montferrand. O alta biserica magnifica, in stilul Empire, este Catedrala Kazanskaia (1801-1811), situata pe Nevsky Prospekt, copiata dupa Basilica Sfantul Petru din Vatican. Nici un turist nu rateaza vizitarea Bisericii Mantuitorului Insangerat (1883-1907), un monument grandios in stil vechi rusesc, care marcheaza locul in care a fost asasinat tarul Alexandru al II-lea. Cum Petru cel Mare a interzis construirea turlelor in forma de ceapa, aceasta biserica este singura in oras cu acest tip unic de cupola.
Optional, seara se poate merge la un spectacol deosebit, la Teatrul Mariinski, cunoscut si sub vechiul nume, Teatrul de Opera si Balet Kirov, care a transformat orasul in capitala mondiala a baletului. Ne bucuram de noptile albe!
Suntem cazati intr-un hotel de 3*. (B&B)

Ziua 8, luni - Sankt-Petersbourg, vizitam cel mai cunoscut muzeu, Hermitajul, amplasat in palatul de iarna al tarilor  rusi, care are una dintre cele mai bogate colectii de arta din lume, 60000 de piese de arta aflate in cele 1000 de sali. Vastele lui colectii au fost pentru prima oara prezentate publicului in aripa construita in stil Renastere greaca, de catre Leo von Klenze, (1838-1852), in aripa numita acum Noul Hermitaj. 

Primul muzeu din oras a fost fondat de catre Petru cel Mare in Kunstkammer, ridicat in 1718-1734 pe malul opus al raului Neva, si care a adapostit intr-o vreme si Academia de Stiinte a Rusiei. 
Chiar la stanga palatului Hermitaj se afla Palatul de Marmura, construit la comanda Contelui Orlov intre 1768-1785, din diferite tipuri de marmura si proiectat in stil neoclasic de Antonio Rinaldi. Marea Catedrala Petru si Pavel (1712-1732), simbolul orasului de foarte multa vreme, adaposteste cavoul lui Petru cel Mare si a altor imparati ai Rusiei.Vizitam splendidele gradini de vara ale lui Petru cel Mare si ne bucuram de noptile albe. 


Suntem cazati intr-un hotel de 3*(B&B)

Ziua 9, marti - plecam la aeroport , pentru intoarcerea in tara.

 

OPTIONAL - EXTENSIE 3 zile

O calatorie de o zi in orasul  istoric medieval Novgorod, cu opriri la Manastirile Sfanta Sophia, Sfantul Gheorghe, considerata a fi cea mai veche din Rusia, Catedrala Sfantul Nicolae si Biserica Schimbarii la Fata a Mantuitorului, cu frescele celebre ale lui Theophanes grecul. Dupa ce servim masa de pranz, vizitam Kremlinul Novgorodului, Palatul Granovitaya, dar si faimoasele piete aflate pe malul Volgai.
Suntem cazati intr-un hotel de 3* (B&B) din Sankt Petersbourg.

Ziua 10, miercuri - o zi in care putem face optional o calatorie pe una dintre insulele arhipelagului aflat pe lacul Ladoga, in partea de Nord, in apropiere de granita cu Finanda, pentru a vizita Sfanta Manastire Valaam, cea cu turle  albastre, numita si “Muntele Athosul de Nord”, o lavra avand un mare centru monahal, infiintata in sec. al X lea, de catre monahii greci Serghie si Gherman.
Ne intoarcem in Sankt Petersbourg pentru a petrece ultima seara a excursiei noastre in Rusia.
Suntem cazati intr-un hotel de 3*(B&B)

Ziua 11, joi - dimineata, plecam la aeroport si ne intoarcem in tara.

 

Programul de baza include:
- 9 zile (8 nopti) cazare in hoteluri de 3*, dintre care 3 zile B&B (cazare cu mic-dejun) si 5 zile HB (demipensiune),
- zborurile internationale Bucuresti-Moscova, Moscova-Bucuresti si zborul intern, Sankt-Petersbourg-Moscova,
- transportul intern cu autocarul, pe tot parcursul calatoriei,
- cuseta in trenul de noapte spre Sankt-Petersbourg,
- ghid pe parcursul excursiilor si insotitor de grup.

Extensia optionala de 3 zile include:
- 3 zile (2 nopti) cazarea in hotel 3* la Sankt Petersbourg 1 zi B&B si 2 zile HB
- excursia de 1 zi la Novgorod, pranzul inclus 
- excursia de 1 zi la Valaam, pranzul inclus
- transportul cu autocarul si croaziera
- ghid pe parcursul excursiilor si insotitor de grup


Pretul pentru programul de baza- 1080 euro/loc in camera dubla, supliment pentru camera single 300 euro, pentru un grup de minim 20 de persoane.
In functie de momentul achizitionarii biletului de avion, pretul se poate modifica.

Pretul extensiei de 3 zile 380 euro.

 

Programul de baza nu include:
-
intrarile la obiectivele turistice (100 euro) sau culturale (spectacole de opera sau balet, aprox.100 euro),
- excursiile optionale la Manastirea Valaam si Novgorod,
- mesele nespecificate in program,
- asigurarea de sanatate si STORNO,
- visa de intrare in Rusia (350 RON))
- cheltuieli personale, tips-uri, etc.

Pentru INSCRIERE sunt necesare:

- pasaport valabil minim 6 luni de la data returului in tara,
- fotocopie pasaport,
- avans de minim de 50% pentru rezervarea locului pana la data de 27.07.2016,
- programul actiunii poate fi modificat de catre conducatorul de grup in functie de anumite situatii speciale,
- categoria hotelurilor si a mijloacelor de transport este cea oficiala pentru Rusia.  

IMPORTANT: Este indicat sa purtati imbracaminte decenta in timpul vizitelor la obiectivele religioase, altfel puteti fi opriti la intrare - pantaloni lungi, bluze cu maneca sau esarfe care sa acopere decolteurile si mainile. Incaltamintea trebuie sa fie foarte comoda. De asemenea este foarte utila o jacheta de ploaie sau o umbrela mica.

Pin It