Meditatie cu sunete 17 decembrie 2014

Gong, boluri de cuart si alte instrumente traditionale  

Sunetul a fost folosit ca o forta vindecatoare timp de mii de ani in toate zonele si culturile Pamantului.  
In cultura samanica, crestinism, hinduism, in triburile africane sau in cele ale aborigenilor australieni, in toata istoria umanitatii sunetul si incantatia au fost instrumente folosite pentru a ne conecta mai profund cu natura fiintei noastre, pentru vindecare, comunicare, intregire, invocare şi pentru a accesa nivele mai inalte de constiinta.  

Mitchell Gaynor, M.D. este fondatorul institutului "Gaynor Integrative Oncology"  si profesor la colegiul "Weill Medical College" din New York. El foloseste terapia cu sunete in boli foarte grave precum cancerul inca din anul 1990, si este autorul cartii "The Healing Power of Sound: Recovery from Life-Threatening Illness using Sound, Voice, and Music".  

Dr. Gaynor afirma: "Daca acceptam ca sunetul este vibratie si stim ca vibratia atinge fiecare parte din corpul nostru fizic, atunci intelegem ca sunetul este auzit nu doar prin urechea noastra ci prin toate celulele corpului nostru. Unul din motivele pentru care sunetul vindeca corpul fizic este faptul ca ne atinge foarte profund si ne transforma la nivelul planurilor emotionale si spirituale". 
"Sunetul intra in ecuatia de vindecare din diferite directii: poate modifica functia celulara prin efecte energetice; poate favoriza homeostaza (mentinerea parametrilor constanti in diferite conditii de mediu ) sistemelor  biologice; poate calma mintea si prin urmare si corpul sau poate avea efecte emotionale, care influenteaza neurotransmitatorii si neuropeptidele care la randul sau ajuta la reglarea sistemului imunitar - vindecatorul interior."   

Va invitam la o calatorie interioara, condusi de sunetul diverselor instrumente traditionale terapeutice.

Calatoria dureaza aproximativ o ora si jumatate, timp in care ne vom imbaia in sunetele vindecatoare ale gongului, bolurilor de cristal de cuart, bolurilor tibetane, digeridooului, tobelor, clopoteilor tibetani, si altele.

Experientele traite intr-o astfel de meditatie sunt profunde si diversificate.

Puteti experimenta senzatii puternice corporale, energetice, intuitii, idei creative, viziuni, sau pur si simplu sentimente puternice de pace, iubire si conexiune cu Universul.

Gongul este unul din cele mai vechi instrumente muzicale terapeutice din lume. Inca din anul 3000 I.Hr. gongul era folosit in diverse culturi ca un instrument sacru in ritualuri si ceremonii.

Vibratia gongului induce o stare rapida de relaxare si meditatie profunda prin modificarea undelor celebrale Beta (starea obisnuita de veghe) in unde Alpha sau Theta (stare de meditatie profunda). Numeroase experimente arata ca atunci cand creierul nostru se afla in Alpha sau Theta putem accesa subconstientul si supraconstientul, acestea fiind stari cheie in evolutia noastra personala si spirituala.

Baia de gong faciliteaza accesul in parti ale constiintei noastre care sunt in mod normal inaccesibile, rezultand o expansiune a simturilor si o stare de constienta largita. Este o terapie excelenta pentru probleme generate de stres, depresie, oboseala, furie, sentimente de separare, singuratate si frica plus multe alte probleme cauzate de lipsa armoniei si echilibrului in corp.

Bolurile tibetane produc multiple armonicicare induc stari profunde de meditatie, pace, liniste, bunastare. Opresc activitatea haotica a mintii, intensificand intuitia si claritatea.

Didgeridooul creeaza un sunet asemanator cu sunetul din uterul mamei, si multi oameni retraiesc experiente de origine prenatala, ei descriu aceste experiente ca fiind calde, sigure si blande.  

Beneficiile meditatiei cu sunet:

  •          induce rapid o stare meditativa prin calmarea mintii si oprirea dialogurilor interne
  •          induce o stare profunda de relaxare si reduce tensiunile acumulate in corp
  •          echilibreaza si aliniaza corpurile mental, emotional, fizic si spiritual
  •          combate insomnia
  •          ajuta la eliberarea blocajelor emotionale si curatarea corpului energetic
  •          accesarea unor niveluri mai inalte de constiinta si intuitie,  facilitand vindecarea si transformarea
  •          reduce stresul si anxietatea
  •          inducerea undelor cerebrale alpha (relaxare) si tetha (meditatie profunda)
  •          marirea energiei vitale, prin stimularea fluidului cerebrospinal
  •          echilibrarea chakrelor si a aurei
  •          imbunatateste concentrarea
  •          sporeste creativitatea
  •          echilibreaza cele doua emisfere ale creierului
  •          restabilieste echilibrul sistemului endocrin prin stimularea vibratorie a glandei pituitare
  •          decongestionarea sinusurilor
  •          alina durerile musculare si osoase

 Pregatirea pentru meditatie:

  •          veniti cu haine confortabile
  •          veniti cu cate o paturica (in timpul meditatiei vi se poate face frig)
  •          beti suficient de multa apa inainte si dupa meditatia cu sunet (ajuta la curatarea corpului)
  •          incercati sa nu mancati inainte de meditatie, sau mancati foarte usor cu 1- 2 ore inainte (in felul acesta energia corpului nu este canalizata catre digestie)

Evenimentul este sustinut de Diana si Andrei, facilitatori de meditatie si terapie cu sunet, si va avea loc miercuri, 17 decembrie 2014, intre orele 19.00-20.30 la sediul CEDA, str Viitorului, nr 14, sect.2, tel. 0722 232810, email:  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

Participarea este 50 lei.

Pin It