Remedii florale Bach

“ Şcoala medicală a viitorului nu se va interesa cu precădere de efectele şi de rezultatele finale ale bolii,…îşi va concentra eforturile pentru a instaura armonia între corp, minte şi suflet, care are ca rezultat usurarea suferinţei şi vindecarea bolii”- Dr. Edward Bach “Vindecă-te singur”.

 

Dr. Edward BACH şi-a dedicat viaţa descoperirii unui sistem de vindecare care să includă o metodă blândă şi naturală de tratament. A fost un doctor eminent, cu o deosebită experienţă şi educaţie medicală. Dr. Bach privea vindecare celorlalţi nu ca pe o profesie, ci ca pe o artă, ca pe un dar divin.

Conceptul de boală este, de fapt, lipsa armoniei între trup,minte şi suflet. Pacea minţii şi Armonia Sufletului sunt stările noastre naturale cu care am venit în Viaţă. În acestă stare de echilibru suntem în evoluție.

Fiecare individ este o exprimare Unică a lui Dumnezeu şi din acest considerent ADEVĂRUL este doar în noi, în interiorul fiinţei noastre şi nu in exterior. Dr. Bach spunea: “…Sufletul nostru, Divinitatea noastră Care se află în noi și în jurul nostru, ne ordonează viețile așa cum vrea El și, în măsura în care îi îngăduim, ne îndrumă, ne protejează și ne încurajează întotdeauna….în vederea binelui nostru suprem”.

Suferința înseamnă de cele mai multe ori boala, iar boala în sine, atunci când apare, trebuie privita ca o Binecuvântare, pentru că este un marker care ne indică direcția greșită în care ne îndreptăm. Acceptând acest lucru, putem să ne regăsim drumul drept, în Armonie și Bucurie, doar analizând și corectând modul de viață; schimbând paradigmele mentale reechilibrăm și eliberăm stările emoționale încătușate.

Cele 38 de remedii florale pe care Dr. Bach le-a descoperit în anii 1930 reprezintă un sistem complet de vindecare ce acționează în planul emoțional, pe principiul “foițelor de ceapă”, eliberând treptat blocajele emoționale.

”Acțiunea acestor remedii este de a ne crește vibrațiile și de a ne deschide canalele pentru a recepționa Sinele Divin; de a umple natura noastră interioară cu acele virtuți de care avem nevoie și de a elimina din noi defectele care ne dăunează…..temerile noastre,neliniștile noastre și alte sentimente de acest gen, care deschid calea pentru pătrunderea bolii…..Mintea fiind partea cea mai delicată și mai sensibilă a corpului, arată debutul și cursul bolii mult mai clar decât corpul, astfel încât starea minții ne va ghida în alegerea remediilor convenabile……..Remediile sunt capabile să ne înalţe şi să ne aducă mai aproape de spiritul nostru, asemenea muzicii de calitate sau a oricărui lucru măreţ care ne inspiră şi, totodată, să ne aducă pacea interioară şi să ne vindece suferinţele. Remediile tratează fără a ataca direct afecţiunile de care suferim, ci inundând corpul cu vibraţiile Naturii noastre Divine, în prezenţa căreia boala se topeşte precum zăpada la soare." - Dr.Eduard Bach “Vindecăt-te singur”, “Cei doisprezece vindecători”.

 

CUI SE APLICĂ ?

Sistemul de terapie, unic prin abordare și prin metoda de preparare, este ușor de folosit, iar în procesul de vindecare nu apar reacții neplăcute. Remediile alese nu conțin substanțe otrăvitoare, ceea ce elimină pericolul unor efecte secundare în cazul unei supradoze sau prescrieri incorecte.

In continuare sunt prezentate câteva dintre aplicațiile remediilor florale Bach, dar trebuie precizat că posibilitățile de tratament sunt numeroase:

- suferințe psihoemoționale provocate de experiențe traumatizante,
- atacuri de panică, timidiate, lipsa încrederii în sine și probleme de comunicare,
- insomnie, nemulțumire și tendința de a da vina pe ceilalți pentru greșeli personale,
- oboseală, epuizare, depresie, disperare, lipsa bucuriei de a trăi,
- echilibrare emoțională în situații de urgență, gelozie, suspiciune, posesivitate și nu în ultimul rând regăsirea echilibrului interior
- autodezvoltare indiferent de vârstă.

Ref: www.bachcenter.com

Pin It